16 rezultate (0,16030 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

În căutarea românului perfect

În căutarea românului perfect

„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală.” (Sorin Antohi) „Cartea lui Marius Turda, rezultată în urma unei excelente cercetări și la fel de bine scrisă, provoacă o regândire a perioadei de glorie a intelectualității și culturii românești într-o lumină critică necesară, arătând nivelul generalizat de interes față de teorii eugeniste și politici de excluziune în jurul unor noțiuni rasiale despre identitate, societate și stat.” (Maria Bucur) „Marius Turda pune în lumină fața mai puțin cunoscută a dezbaterilor identitare ale românilor care în perioada interbelică mizează pe biopolitică și eugenism, la un moment dat chiar pe rasism. Este o carte fascinantă despre naționalism, avatarurile biologizării națiunii și pericolele modernității; este, în cele din urmă, o carte avertisment pentru noi, cei de astăzi, un manual de vânat demoni.” (Constantin Bărbulescu) „Stigmatul sclaviei, care atrăgea cu sine ideea inferiorității rasiale a romilor, nu avea să fie șters odată cu începuturile formării unui stat național românesc, ci mai degrabă întărit prin ideea creării în paralel a unui «român perfect». Politicile eugenice ale «perfecțiunii» aveau să ducă în final la deportarea în Transnistria a 25.000 de romi și la moartea a jumătate dintre ei. Cartea lui Marius Turda nu doar oferă o perspectivă comprehensivă asupra acestor idei și fapte, ci ne și obligă să reflectăm la ele.” (Adrian Nicolae Furtună) „Lucrarea lui Marius Turda este o cercetare tulburătoare despre acea parte a istoriei moderne românești pe care am cunoscut-o prea puțin până acum și pe care continuăm să nu dorim să o cunoaștem: e perioada în care statul român se formează ca național și unitar pe baze etnice, rasiale, eugenice și biopolitice. Ne rămâne nouă, celor de astăzi, să ne asumăm critic și să deconstruim această moștenire întunecată a unei mitologii a «perfecțiunii românești» care nu încetează să alimenteze atâtea discursuri ale urii pe care le auzim zi de zi în jurul nostru.” (Ciprian Mihali

RON 52.20
1

Vanatorii de carti. Codul perfect

Aventuri in timp. Cleopatra

Specii

Femeia minimarket

Toate bufnitele

Boli renale ereditare si congenitale

Boli renale ereditare si congenitale

Diagnosticul rapid, complet si de certitudine in afectiunile renale ereditare si congenitale si cel asociat cu tratamente tintite conform medicinei personalizate reprezinta cele doua tendinte majore in medicina mileniului trei. Cartea de fata este rodul colaborarii multidisciplinare dintre nefrologie, genetica si pediatrie, considerand conceptul de interdisciplinaritate > in practica medicala actuala. O monografie de o reala valoare, compacta, riguros documentata, in care aspectele teoretice se imbina perfect cu cele practice, intr-un volum publicat in conditii de exceptie. - Viorel Jinga Monografia abordeaza, dintr-o perspectiva clinica si genetica, patru mari capitole de patologie nefrologica la copii si adulti: bolile glomerulare ereditare (sindroamele nefrotice, boala Fabry, sindromul Alport s.a.), tubulopatiile ereditare (disfunctiile reabsorbtiei sodiului, diabetul insipid nefrogen, sindromul Fanconi s.a.), malformatiile renourinare si bolile renale chistice (ADPKD, ARPKD, nefronoftiziile s.a.). Aceste afectiuni, uneori putin cunoscute, au o frecventa medie de 1:500 nou-nascuti vii si reprezinta o cauza majora de morbiditate si IRCT (circa 10% din bolnavii dializati). Insa cercetarile clinice si experimentale recente au evidentiat rolul important al factorilor genetici in patogenia acestor afectiuni, generand noi solutii diagnostice si terapeutice. Monografia noastra se adreseaza in primul rand clinicienilor, deoarece include recomandarile unor grupuri internationale de experti in abordarea celor patru grupe de afectiuni, algoritmi de diagnostic si scheme terapeutice. Speram ca acest volum sa le fie "un instrument" util tuturor nefrologilor si altor specialisti. - Autori

RON 56.53
1

Un roman intr-o gara mica

Cazemata

Cazemata

Mohorata, amenintatoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemata germana sta inca in picioare pe faleza. Un tanar marginal ce-si duce veacul prin tunelele despre care se spune ca o leaga de mare e gasit fara viata pe cupola ei, cu trupul brazdat de taieturi. Trei muncitori de pe santierul unui bloc ce urmeaza sa fie inaltat peste cazemata dispar fara urma unul dupa altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat in zona pentru a ancheta sub acoperire straniile evenimente. Sub pojghita realitatii mizere a unui mic cartier de la malul marii, tanarul politist descopera o lume fabuloasa, populata de personaje ca Olube, Borhot, Litoi, Baban, Turcoaica, femeia fara varsta, sau Coco, proxenetul fara buze. Povestile lor fantastice contureaza treptat istoria batranei fortificatii, asupra careia pare sa pluteasca un blestem si a carei influenta asupra lumii ce o inconjoara nu a slabit catusi de putin.„Din momentul in care necunoscutul Tudor Ganea a dat gata cea de a doua povestire consecutiva (si impecabila) la Cursul de scriere creativa, am avut o revelatie. Tonul sigur, stapinirea cuvintelor, complicatia clara si subtila a subiectului, viteza cu care patina pe suprafata alunecoasa a textului, fara sa cada in ridicol sau emfaza, senzatia de plin si gol pe care izbutea s-o transmita, amestecind timpurile, realitatea, amanuntele, mi-au spus ca am de a face cu un fenomen. Tudor Ganea e stapinul unui domeniu. Si-a construit o lume fantastica, dar pipaibila si recognoscibila, pina in momentul in care misterul tulbura apele, in perimetrul Constantei si al marii. Acolo se plimba, fara sa perceapa realitatea inconjuratoare si fara sa elibereze secrete intunecate, personaje memorabile. Fiecare are o identitate precisa, fiecare are o poveste care trebuie spusa – desi nu o sa stii niciodata care e adevarul adevarat. Acest debut ar trebui notat de critica in carnetelul de bal. E un mare talent.” (Florin Iaru)„Tudor Ganea surprinde prin faptul ca, desi aflat la prima carte, stapineste perfect tehnicile narative, are tensiune, ritm, povesteste cu forta si, mai ales, stie cum sa gliseze in chipul cel mai natural elementele fantastice in real (sau invers) intr-o lume a cartilor tot mai invadate de un neorealism sufocant. O carte care merita din plin sa fie citita, un autor care cred ca va avea o frumoasa cariera literara.” (Razvan Petrescu

RON 22.95
1

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei

Sintem deja in "post-tranzitie" – spun unii. E discutabil. Cert este insa ca faptele marunte nu mai sint la fel de fascinante in ele insele, nu mai uimesc doar prin ineditul lor, prin diversitatea frusta a intimplarii, ci, invaluite intr-o aura simptomatica, lasa tot mai mult loc de meditatie in jurul lor. De pe micul ecran al cotidianului pe marea scena a problemelor tarii este un drum care se cere parcurs la fiecare pas. Se cere o "privire graitoare", care sa aseze in cuvinte cu rost observatiile marunte. O privire socio-hai-huie, dar nu prea...-  Vintila MihailescuFragment din cartea "Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romaniei" de Vintila Mihailescu"O fosta studenta care lucreaza in prezent la un doctorat despre patrimoniu si teritoriu la Cluj mi-a povestit, printre altele, despre cele doua ghiduri ale orasului, unul in viziune romaneasca, celalalt in versiune maghiara: un turist care ar consulta doar aceasta bibliografie si-ar da seama cu greu ca este vorba despre unul si acelasi oras. Lucrurile capata profunzime istorica daca urmaresti stratigrafia Muzeului Transilvaniei, selectia si punerea lor in scena sub vremi diverse: bucuresteanca Klisabeta, fosta Kogalniceanu este, comparativ, un caz simplu si fericit!Poveste veche, desigur, si complexa as spune, pe care doar Funar, acest postmodern fara voie, a reusit sa o reduca la un ridicol perfect, deconstruind-o pina la expresia sa irationala. Caci altminteri, exista ratiuni perene, chiar daca discutabile, in aceste povesti patrimoniale.Patrimoniul este totdeauna si pretutindeni o declaratie de identitate. Iar identitatea este, la rindul ei, o problema de apartenenta si excludere. Totul e cine pe cine exclude si cum. Romanii si maghiarii se exclud astfel reciproc din patrimoniul Transilvaniei, punindu-i cu usurinta intre paranteze, si unii si altii, pe sasi, ce nu au fost niciodata putere suprema in zona, dar lara de care Transilvania nu ar fi existat asa cum este acum. Acestia din urma, minoritari cronici, si-au decupat o parte de patrimoniu, al lor si doar al lor, pe care il apara de pericolul „draculizarii", de pilda.Problema este ca patrimoniul este doar virful aisbergului, registrul deciamatoriu al identitatii, care da tonul, ce-i drept, in masura in care este o declaratie de putere. Da tonul, dar nu face neaparat muzica: exista mult mai mult in ceea ce nurnim, de regula, identitate.

RON 29.94
1

Apocalipsa

Apocalipsa

Omenirea a suferit in atitea feluri din pricina unor cumplite catastrofe colective - de la cutremure la razboaie si epidemii -, incit ai crede ca a descoperit metode mai eficiente de a reactiona la ele in plan social, economic si politic. Dar se pare ca principalul nostru mecanism de adaptare este psihologic: ne place sa privim suferinta altora de la distanta, fara sa riscam. In aceasta sinteza captivanta si atotcuprinzatoare, excelentul istoric care este Niall Ferguson ne explica de ce stau lucrurile asa si ne propune moduri mai bune, mai sigure si mai echilibrate de a reactiona la o viitoare catastrofa. - Nicholas Christakis, profesor Sterling de sociologie si biologie, Yale University Apocalipsa e o lectura obligatorie. Pandemia a generat o anumita miopie in lumea moderna, pentru ca toti am ramas prizonieri ai spatiului nostru domestic si mental, fara capacitatea de a vedea evenimentele recente in context. Cartea lui Ferguson este antidotul perfect: ne ofera, cu argumente de prima mina, un context erudit si captivant, pe care orice factor de decizie, orice investitor sau pur si simplu oricare cetatean curios ar trebui sa-l cunoasca, nu doar ca sa priceapa mai bine ce s-a intimplat, ci si, cel mai important, ca sa inteleaga provocarile viitorului. Naratiunea e pasionanta, cutreierind epocile istorice de la Vezuviu la cutremure, glaciatiuni, epidemii de ciuma si pina la gripa spaniola, totul pentru a crea contextul absolut necesar intelegerii COVID-ului. Cele mai importante lectii privesc insa viitorul omenirii: COVID-19 a dat in vileag, sustine Ferguson, slabiciunea sistemelor noastre de guvernare din secolul XXI, iar urmatorul soc ar putea fi si mai inspaimintator daca nu facem nimic. Cartea este asadar o chemare oportuna la lupta, pe care nimeni nu-si mai poate permite s-o ignore daca incercam "sa reconstruim mai bine". - Gillian Tett, sef al consiliului editorial si colaborator la Financial Times Apocalipsa descrie, de fapt, viitorul nostru si ce putem face ca sa nu-l ratam. Niall Ferguson este un istoric exemplar, dar si un fin observator al suferintelor si patimirilor vremii sale. Cititi Apocalipsa lui ca sa intelegeti cum am ajuns aici si ce putem face. - Eric Schmidt, fost presedinte si director executiv, Google Dupa COVID, multi "experti" dezbat ce n-a mers si de ce. Niall Ferguson abordeaza un adevar mai important - ca nu putem preveni catastrofele, dar putem construi o lume mult mai capabila sa le faca fata. Ceea ce inseamna sa stim istorie si sa stim ce este modestia. Cartea aceasta ofera cititorilor doze sanatoase din amindoua. - Rana Foroohar, redactor asociat pe probleme economice, Financial Time

RON 59.88
1

Eseu despre luciditate

Eseu despre luciditate

Romanul Eseu despre luciditate debuteaza cu un scrutin general in capitala unei tari imaginare, dar perfect obisnuite. La sfirsitul zilei, se numara voturile si reiese ca aproximativ saptezeci la suta dintre electori nu alesesera pe cineva. Duminica urmatoare oamenii sint din nou chemati sa voteze si, de data aceasta, numarul de voturi fara optiune depaseste optzeci la suta. Membrii guvernului intra in panica, o molima pare sa le submineze demersurile politice si, daca este asa, atunci aceasta trebuie anihilata. Incercind sa afle care ar putea fi explicatia unui asemenea fenomen, ei incep o vasta operatiune politieneasca, culminind, in lipsa de rezultate, cu instaurarea starii de asediu si retragerea guvernului din capitala – provizoriu, sustin mai-marii, pina cind populatia capitalei va reveni la sentimente mai bune in ceea ce priveste puterea politica, cea despre care se presupune ca ar trebui sa-i reprezinte. Izolati si lipsiti de indrumare, cetatenii capitalei au reactii dintre cele mai imprevizibile.Fragment din cartea "Eseu despre luciditate" de Jose Saramago"Ministrului apararii, un civil care nu facuse armata, nu i se paruse destul declararea starii exceptionale, ceea ce dorea el era o stare de asediu serioasa, din cele autentice, o stare exceptionala in cea mai stricta acceptiune a cuvantului, dura, fara fisuri de nici un fel, ca un zid in miscare capabil sa izoleze razmerita, pentru ca apoi s-o zdrobeasca intr-un contraatac fulminant, inainte ca pestilenta si cangrena sa se intinda in partea inca sanatoasa a tarii, avertiza el. Prim-ministrul recunoscu ca gravitatea situatiei era extrema, ca patria fusese victima unui infam atentat impotriva fundamentelor esentiale ale democratiei reprezentative, Eu as numi-o mai degraba o torpila lansata impotriva sistemului, isi permise ministrul apararii sa nu fie de acord, Asa este, dar cred, si seful statului este de acord cu punctul meu de vedere, ca, fara sa pierdem vreodata din vedere pericolele conjuncturii imediate, in scopul varierii mijloacelor si obiectivelor actiunii in orice moment care ar justifica-o, ar fi de preferat sa incepem prin a ne folosi de metode discrete, mai putin ostentative, dar poate mai eficiente decat sa trimitem armata sa ocupe strazile, sa inchidem aeroportul si sa instalam bariere la intrarile in oras, Si ce metode ar fi acestea, intreba ministrul militarilor fara sa faca cel mai mic efort pentru a-si ascunde contrarietatea, Nimic ce nu cunoasteti deja, va amintesc ca fortele armate au si ele propriile lor servicii de spionaj, Pe ale noastre le numim contraspionaj, E acelasi lucru, Da, inteleg unde vreti sa ajungeti, Stiam ca aveati sa intelegeti, spuse prim-ministrul facandu-i un semn ministrului de interne.

RON 34.93
1

Enescu. Caiete de repetitii

Enescu. Caiete de repetitii

Cind, seara tirziu, se pornise ploaia, barbatul aparuse cu cutia aceea mica in mina, aratindu-i-o incintat. Am luat-o din Dorohoi, de la libraria lui Bercovici. E sirguincios si e un copil cuminte, o merita, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant si, cu miscari scurte, a sters vioara de opt ori. Sa nu i-o dai decit miine-dimineata, altfel nu doarme toata noaptea, a zis ea. Cind a intrat sa-l verifice, baiatul dormea. Dimineata, dupa ce a facut focul in soba, Costache a mai deschis o data cutia, trecindu-si degetele peste vioara cu trei corzi – un fel de instrument de jucarie, dar un instrument perfect pentru un baiat de nici cinci ani. A asteptat cu nerabdare ca George sa se trezeasca, sa se spele si sa manince, apoi, dupa ce a inchis fereastra si ropotele ploii au scazut in intensitate, a luat cutia si i-a intins-o. Baiatul era asezat pe scaunelul de linga vatra – a deschis cutia si, dupa ce a privit vioara citeva secunde, a ridicat-o si, cu o miscare scurta, a aruncat-o direct in foc. Maria inlemnise in picioare, in spatele lui Costache – barbatul ramasese cu zimbetul impietrit pe fata, fara replica. Am zis ca imi doresc o vioara, nu o jucarie, a zis baiatul, ridicindu-se calm. O vioara cu cinci strune, la care sa cint, nu sa ma joc, a zis aproape soptit, ca pentru sine, apoi a parasit incaperea. - FragmentFracment din cartea "Enescu. Caiete de repetitii" de Dan Coman"Prima lucrare pe care a reusit sa o cinte, la vioara, de la cap la coada, acompaniat de inginerul Zoller la pian, a fostSonata Primaveriide Beethoven. Mama si tatal, unchiul si matusa Tinca au format primul lui public. Entuziasmul lor l-a lasat indiferent pe baiat. Intors in camera lui, a incercat in zadar sa inteleaga starea aceea ciudata, venita imediat dupa bucuria enorma pe care o resimtise cintind.La sfirsitul primaverii, dupa mai multe incercari (primele, cele mai scurte, avind douasprezece masuri, nu-l incintau indeajuns), a terminat prima sa compozitie. Suficient de multe note ca sa-l multumeasca, o armonie bogata, extrem de sofisticata. Nu era un dans, nici un simplu cintec de leagan - folosise toate cunostintele acumulate pina atunci, lucrind ore in sir, adaugind note dupa note dupa nenumarate note, simtind caldura speciala a placerii explodindu-i in stomac, in inima si in cap. Scrisese pe caietul cu coperti galbene mai multe variante de titlu, desi tot prima ii placea cel mai mult.Pamint Romanesc - opera pentru pian si vioara, de George Enescu, compozitor roman, in virsta de 5 ani. A copiat titlul, cit mai caligrafic, pe manuscris si l-a ascuns: deocamdata, acela era secretul lui. Primul lui mare secret, de care se bucura singur, pe ascuns.

RON 34.93
1

Fara. Despre iubire, suferinta si pierdere

Fara. Despre iubire, suferinta si pierdere

Toti am pierdut la un moment dat pe cineva drag. Sint pierderi previzibile – stim ca partenerul de viata sau prietenul care sufera de o boala incurabila nu va mai fi mult timp linga noi – si pierderi neasteptate, ca atunci cind primim vestea ca el a murit intr-un accident. Sint pierderi pe care nu le putem evita si pierderi pentru care chiar noi sintem responsabili. Cum ne impacam cu ideea disparitiei celor pe care ii iubim? Cum ne continuam viata fara ei? Pentru a ilustra strategiile prin care oamenii fac fata suferintei, Aurora Liiceanu alege trei scriitori – Julian Barnes, Joan Didion si Joyce Carol Oates – si un personaj literar – Fermina Daza, protagonista romanului lui Garcia MarquezDragostea in vremea holerei.Toti isi pierd partenerii de viata, toti incearca sa inteleaga moartea acestora si sa-si invinga durerea. Desi diferite, povestile lor duc la aceeasi concluzie: odata cu cei dragi moare si o parte din noi, dar, asa cum spune o alta scriitoare, Anne Lamott, trebuie sa invatam sa dansam schiopi.Fragment din cartea "Fara. Despre iubire, suferinta si pierdere" de Aurora Liiceanu:"Cei doi erau foarte ingrijorati, fiindca isi iubeau nespus de mult fiica, pe care o adoptasera. Si, dupa cum am mai spus, sotul lui Joan Didion a murit brusc. Pentru ea a fost o lovitura neasteptata, chiar daca el era bolnav de mult timp. Dar, asa cum scrie in cartea ei, suferinta care apare nu este nici pe departe asa cum credem noi si, fiindca o nenorocire nu vine niciodata singura, fiica ei a facut un hematom, iar mai apoi pancreatita si, dupa nici doi ani de la moartea sotului, Joan Didion a trebuit sa se confrunte si cu moartea Quintanei, care avea doar 39 de ani. In cartea ei povesteste cum a cautat saptamani, luni in sir un sens pentru ceea ce a trait, zdruncinandu-i-se orice idee bine cimentata pe care o avea despre moarte, boala, dar si despre casatorie, copii, destin, memorie.Despre viata.Suferinta, cum am amintit, cand vine, este departe de ceea ce ne asteptam noi sa fie. Cunoastem cu adevarat aceasta traire doar atunci cand ne atinge, cand devine realitate. Inainte de asta nu este decat imaginatia noastra. E adevarat ca trauma intra in firescul vietii, ramanand in acelasi timp o experienta personala. Acceptam, vrand-nevrand, caracterul ei universal, dar acest lucru nu inseamna ca intelegem mai usor modul nostru propriu de a suferi.Joan Didion stia ca suferinta este un proces si ca dupa un timp ea va duce la solutia vindecarii. Dar a realizat ca nu va reusi niciodata sa se vindece complet. Chiar daca persoana draga pierduta va trai mereu in inima ta franta, chiar daca nu o vei uita, nu te vei intoarce la eul tau dinaintea traumei. Un picior rupt nu mai este niciodata un picior perfect, ca inainte. Tot asa se intampla si cu inima franta.

RON 29.94
1

Bastarda Istanbulului

Bastarda Istanbulului

Populat de figuri feminine puternice si memorabile, Bastarda Istanbulului este un roman fascinant in care se impletesc libertatea si opresiunea, realul si fantasticul, memoria si uitarea.Lumea orientala, cu exotismul si traditionalismul ei, si cea occidentala, marcata de pragmatism si de independenta, se intilnesc pe neasteptate din dorinta nestavilita a doua tinere fermecatoare si nonconformiste – Asya si Armanoush – de a risipi misterul ce le invaluie radacinile familiale si de a-si descoperi propria identitate. Bastarda Istanbulului nu este insa cartea unei singure povesti. In cuprinsul sau, scriitoarea tese firele unui sir nesfirsit de istorii care se ramifica, se pierd o clipa in negura trecutului, ies din nou la suprafata, se intersecteaza, se unesc.In cel de-al doilea roman al sau scris in limba engleza, prozatoarea turca Elif Shafak abordeaza problema identitatii nationale intr-un stil devenit inconfundabil. Ea face din tabuurile politice o componenta esentiala a unui roman profund si captivant despre modul in care vietile omenesti sint modelate de legaturile de familie, apartenenta culturala si jocul intimplarii. - Publishers WeeklyO poveste complexa, ironica, dramatica si indrazneata, care poate fi citita in acelasi timp ca o reflectie despre puterea tamaduitoare a compasiunii, ca un stralucit roman de idei, ca o poezie de dragoste inchinata Istanbulului si ca o satira senzuala si provocatoare. - BooklistElif Shafak isi construieste romanul intr-un mod ce aminteste de povestitorii traditionali: intrerupe firul actiunii, revine asupra unor detalii, miscindu-se in voie de la ororile trecutului la patologia prezentului prin intermediul experientei a patru generatii. Iar cititorul realizeaza treptat ca datoria de a-si asuma propria istorie, cu partea sa de greseala si de vina, este valabila nu doar pentru popoare, ci si pentru fiecare om. - The Washington Post Book WorldFragment din romanul "Bastarda Istanbulului" de Elif Shafak:"In ceea ce privea personalitatea, avea acelasi scepticism, aceeasi razvratire, aceeasi amaraciune pe care le afisase si ea cand era de varsta Asyei. Inainte sa-si dea seama, ii trecuse cu eleganta rolul de oaie neagra a familiei Kazanci fiicei ei. Din fericire, Asya nu parea inca obosita de lume sau apasata de neliniste, fiind prea tanara pentru toate astea. Insa tentatia de a rade de pe fata pamantului edificiul propriei existente era acolo, lucind mocnit in adancul ochilor ei, dulcea ispita a autodistrugerii de care sufereau doar oamenii sofisticati sau gravi.In ceea ce privea infatisarea, totusi, matusa Zeliha isi putea da seama clar ca Asya abia daca semana cu ea. Nu era si probabil ca nu avea sa fie niciodata o femeie frumoasa. Nu ca ar fi fost ceva in neregula cu trupul sau chipul ei. De fapt, luata separat, fiecare parte a ei avea forma potrivita: avea inaltimea si greutatea potrivite, parul negru carliontat potrivit, barbia potrivita... dar cand erau puse laolalta, era ceva defectuos in toata combinatia. Nu era nici urata, chiar deloc. Avea mai degraba o frumusete mediocra, una la care iti face placere sa te uiti, dar care nu ramane in mintea nimanui. Chipul ei era atat de comun, incat multi dintre cei care o vedeau pentru prima oara aveau impresia ca o mai vazusera inainte. Era extrem de comuna. Mai curand decat „frumoasa", „draguta" ar fi cel mai magulitor compliment pe care il putea primi in faza aceea, ceea ce era perfect in regula, numai ca acum trecea printr-o faza dureroasa a existentei in care dragalasenia era ultimul lucru cu care isi dorea sa fie asociata. Peste douazeci de ani va ajunge sa-si priveasca trupul intr-un mod cu totul diferit. Asya era una dintre acele femei care, desi nu sunt frumoase in adolescenta sau atragatoare in tinerete, pot totusi sa arate destul de bine la maturitate, daca rezista pana atunci.

RON 47.45
1

Un singur fir

Un singur fir

Dupa ce Primul Razboi Mondial i-a rapit fratele si logodnicul, Violet Speedwell a devenit o „femeie de prisos”, fara sansa de a avea familie. La 38 de ani, lucreaza ca dactilografa pentru o companie de asigurari. Dorinta de independenta o indeamna sa se mute la Winchester, la mica distanta de mama ei (o femeie inraita de doliu). Intr-o zi in care viziteaza maiestuoasa catedrala din oras, nimereste la o slujba unde se sfintesc pernele de rugaciune cusute de Grupul de brodeze al Catedralei. Aici, Violet se imprieteneste cu exuberanta Gilda, lucru care-i va pune la incercare curajul cind aceasta isi va declara public dragostea pentru Dorothy, una dintre cele mai talentate brodeze. Insa si ea are propriile secrete: e atrasa de Arthur, un clopotar insurat. Cind forte exterioare ii ameninta greu cistigata independenta si la orizont se iveste perspectiva unui nou razboi, Violet trebuie sa lupte din toate puterile sa prinda radacini intr-un loc neprielnic femeilor de prisos.Delicatetea cu care Tracy Chevalier trateaza povestea de dragoste a lui Violet e fara cusur...Un singur fire un roman fascinant despre cum poti crea ceva durabil incepind cu o mica impunsatura de ac. - NPRRomanciera a descris cu maiestrie inegalabila soarta unei intregi generatii de femei la care ne gindim rareori: mamele, surorile, sotiile si logodnicele barbatilor cazuti in Primul Razboi Mondial, a caror datorie era sa pastreze memoria celor pierduti, dar nu uitati. - Associated PressO poveste plina de viata despre calea spre acceptare si fericire – incepind, ca toate calatoriile, cu un mic pas curajos. - PeopleIn vremuri potrivnice, Tracy Chevalier ne ofera un moment de respiro binevenit... cu maniere si scene ce stirnesc chicoteli molipsitoare de care Jane Austen ar fi mindra. - USA TodayFragment din romanul "Un singur fir" de Tracy Chevalier:"Dorothy isi inalta gatul, parand ca asculta cu mare atentie. Avea buzele crapate si nu era data cu ruj, care sa le acopere, si nici cu pudra, care sa-i uniformizeze tenul cu pete. Era imbracata cu un palton gri-inchis ce semana cu o tunica de soldat, in care inota, in ciuda faptului ca era inalta. Purta bereta neagra nu pe-o parte, cum facea in majoritatea timpului, ci trasa bine peste urechi, transformand-o intr-o palarie. Ar fi trebuit sa arate aiurea, insa nu arata. Poate simplul fapt ca nu era constienta de felul in care arata o facea atat de atragatoare. Dorothy era opusul total al lui Olive Hill, cu parul ei atent frizat, cu machiajul si hainele ei studiate. Violet intelegea perfect atractia Gildei pentru ea - si se simti iritata de acest lucru.- Aici veneau stramosii nostri, zise Dorothy, sa-si ia doza de frumusete care sa-i ajute sa mearga mai departe.- Pentru asta ai venit aici... pentru frumusete?­- Pentru asta si alte lucruri.Auzeau rasul Gildei apropiindu-se din partea opusa a separeului. Violet incerca sa gaseasca ceva de spus despre ea, dar orice gand i se parea intruziv.- Te duci la ai tai de Craciun? intreba si imediat se rusina de intrebarea stupida si de disperarea ei evidenta de-a indrepta discutia catre o zona mai sigura.Dorothy o ignora si privi spre Marele Retablu.- Oare cum s-au simtit cei care au sculptat piatra aia atunci cand a fost instalata aici, ce crezi? Oare dupa aceea s-au dus pur si simplu la carciuma si si-au zis unul altuia „Bravo, mestere"?- Poate au zis „Dulcius ex asperis".Dorothy a batut din palme.- Bravo! Nota zece.In clipa aceea, Gilda si copiii au aparut in arcada sudica, timp ce Arthur Knight tocmai intra prin cea nordica. Lui Violet i se ridica inima in gat si incepu bata atat de tare, o durea pieptul.- Matusa Violet, pe pardoseala din spate sunt stele si flori! striga Marjory.- Arthur! striga Gilda. Ce faci aici?Se indreptara unul spre altul si se intalnira la mijloc, langa Violet si Dorothy.- Am zis sa vin si sa arunc o privire inainte de slujba, raspunse Arthur. Ai rapit niste copii?Gilda stranse mainile lui Marjory si Edward.- Exact. I-am dus in absida, dar acum trebuie sa-i predau matusii lor.Arthur se intoarse spre Violet.- Ma bucur sa va revad, domnisoara Speedwell. Nu ne-am vazut de ceva timp.

RON 44.94
1