20 rezultate (0,16598 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

intrupari

Un an crescut la loc

(ab)surdele zilei

Cercetare in cer

Cercetare in cer

FRANÇOIS BRÉDA (20 februarie 1956, Deva): Absolvent al UBB, Facultatea de Filologie, sectia maghiara-franceza. Doctor in stiinte filologice al UBB, 1999. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Opere in limba romana: Fiinta si teatru. Eseu filozofic. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003; Scrisori despre comicul existential. Corespondenta transtemporala. Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006; Oglinda Ochiului. Speculum Spectationis. Eseu filozofic. Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010. Opere in limba franceza: La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel. Studiu literar. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2004; Déclin & Déclic (Declin si declic). Eseu filozofic. Editura Remus, Cluj-Napoca, 2004. Opere in limba maghiara: A létezéstől a lehetőségig (De la existenta la posibilitate). Eseuri filozofice si studii literare. Editura Kriterion, Bucuresti, 1980; Tűzpróba (Proba focului). Poezii. Editura Kriterion, Bucuresti, 1984; Mentális Tárgyak Múzeuma (Muzeul Obiectelor Mentale). Poezii concrete, Editura Matthias Studio Paper, Cluj-Napoca, 1998; Antracit. Eseu. Editura Erdélyi Híradó - Előretolt Helyőrség, Cluj-Napoca, 2002; Nemo. Poezii. Editura AB-ART, Bratislava, 2004; Golania Magna. Eseuri mitocritice. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; Mysterium Mythologiae (Misterul Mitologiei). Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; Az elszállt szitakötő (Libelula eliberata). Roman, Editura AB-ART, Bratislava, 2005; Diva Deva. Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006; Golania Magna Secunda. Eseu. Editura Irodalmi Jelen Könyvek, Arad, 2007; De amore. Eseu filozofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Boldogok és Bolondok. Eseu filozofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Lali lakomái. Roman. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Apolló apológiái. Aforisme. Editura AB-ART, Bratislava, 2009

RON 19.40
1

Genivs Loci

Genivs Loci

FRANÇOIS BRÉDA (20 februarie 1956, Deva): Absolvent al UBB, Facultatea de Filologie, secţia maghiară-franceză. Doctor în ştiinţe filologice al UBB, 1999. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opere în limba română: Fiinţă şi teatru. Eseu filozofic. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003; Scrisori despre comicul existenţial. Corespondenţă transtemporală. Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006; Oglinda Ochiului. Speculum Spectationis. Eseu filozofic. Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010. Opere în limba franceză: La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel. Studiu literar. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2004; Déclin & Déclic (Declin şi declic). Eseu filozofic. Editura Remus, Cluj-Napoca, 2004. Opere în limba maghiară: A létezéstől a lehetőségig (De la existenţă la posibilitate). Eseuri filozofice şi studii literare. Editura Kriterion, Bucureşti, 1980; Tűzpróba (Proba focului). Poezii. Editura Kriterion, Bucureşti, 1984; Mentális Tárgyak Múzeuma (Muzeul Obiectelor Mentale). Poezii concrete, Editura Matthias Studio Paper, Cluj-Napoca, 1998; Antracit. Eseu. Editura Erdélyi Híradó - Előretolt Helyőrség, Cluj-Napoca, 2002; Nemo. Poezii. Editura AB-ART, Bratislava, 2004; Golania Magna. Eseuri mitocritice. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; Mysterium Mythologiae (Misterul Mitologiei). Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; Az elszállt szitakötő (Libelula eliberată). Roman, Editura AB-ART, Bratislava, 2005; Diva Deva. Eseu filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006; Golania Magna Secunda. Eseu. Editura Irodalmi Jelen Könyvek, Arad, 2007; De amore. Eseu filozofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Boldogok és Bolondok. Eseu filozofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Lali lakomái. Roman. Editura AB-ART, Bratislava, 2008; Apolló apológiái. Aforisme. Editura AB-ART, Bratislava, 2009

RON 19.40
1

Scrum

Testoasa care priveste pe fereastra

Testoasa care priveste pe fereastra

Pot trece si de povestiri (usor stranii) cele insirate – sub forma de margele, pe un fir pretextual unitar – de Marinela Opris in debutul ei cu Testoasa care priveste pe fereastra; dar mai sigur e ca ezita intre povestirea fantasy si poemul in proza, ale carui margini le bate ba clandestin, ba fatis. In orice caz, Marinela porneste de la o sugestie (nu chiar improbabil kafkiana) pe care o proceseaza ingenios, lasand detaliile corporale – transformate in protagonisti – sa se angajeze in metamorfoze cu bataie alegorica. Metamorfozele pornesc de la principiul autonomiei fiecarei parti anatomice, angajate pe rand intr-o peripetie malformativa si toate avand initiativa metamorfotica. Laolalta, ele sugereaza, insinuant doar, un destin retractil, de fiinta ascunsa dupa o carapace (e, poate, simbolul unificator al povestirilor), salvatoare nu mai mult decat distrugatoare. Fanteziile acestea „corporale” (de nu mai degraba organoreificante) nu merg, totusi, pe o scriitura corporealizanta, ci mai degraba pe o scriitura de verva (in care Marinela lasa mult loc oralitatilor „autenticiste”, chiar si celor cu sintaxa aproximativa) anamnetica si – simulat – introspectiva. Sub fantezii e intins, discret, un fir de consistenta biografica, de care Marinela trage aproape regulat si scoate astfel la iveala o zona de candori nelinistite, plasata in mijlocul unor reverii ale amintirii. Sunt momente in care pasul alergator al naratiei fara narativitate se leneveste intr-un fel de fascinatie lirica, iar scriitura premeditat mai alba se pasteleaza. Dar nu proza poetizata face Marinela, ci un fel de fabule ale corporalitatii, un lant de incidente corporale cu tendinta grotesca si care impun pana la urma o biografie agresata, vulnerabila, dar de o vulnerabilitate cu tupeu. Teama de confesiune, profesata in introducere, se rezolva prin aceasta mediere cu ingeniu si – mai ales, as zice – prin pofta de a improviza povestirile. E un ton contagios in povestirile Marinelei, un ritm al inventivitatii deosebit de antrenant. Iar asta nu poate veni decat de la un prozator (dar mai ales de la o prozatoare) cu talent. Daca e, pe jumatate, si o carte de invins timiditatea (scripturala), e si mai bine. Inseamna ca Marinela e pe drum (pe drumul bun al prozei, fireste)

RON 18.69
1

Casa cu pisica la fereastra

Sinenomia

O autobiografie euritmata

O autobiografie euritmata

Studenția mea clujeană a început în 1970, perioada de apogeu a relativei liberalizări cu voie de la regimul monolitic în vigoare. Din păcate, atmosfera de plăcută competitivitate intelectuală ce domnea în Universitate – și, prin extensie, în redacția revistei Echinox, unde fusesem cooptat grație bunilor mei amici Marian Papahagi și Peter Motzan – s‑a întunecat brusc: în iulie 1971, căpetenia scorniceșteană a decis să implementeze în țara noastră „învățămintele” recentei sale vizite prin lagărele de concentrare în care fuseseră prefăcute Coreea de Nord (ireparabil, până în zilele noastre) și China (până după moartea lui Mao). Un efect imediat a constat în reprimarea cetățenilor care se încăpățânau să‑și manifeste personalitatea (și) printr‑o înfățișare neconformă canoanelor quasi‑cazone impuse întregii societăți. Pentru orice june cât de cât școlit părea de neînțeles cum o ideologie ce se revendica de la „clasicii marxism‑leninismului” (Marx, Engels, Lenin – adică trei bărboși, întrucât mustăciosul Stalin fusese epurat cu un deceniu în urmă) avea ca prioritate vânarea celor ce purtau barbă și/sau păr lung. E de presupus că nici etimologia nu era un punct forte al opresorilor, din moment ce acționau contra evidenței că, în limba română, însuși cuvântul bărbat derivă de la respectiva podoabă facială. În cazul meu particular, un accident domestic, petrecut când încă nu împlinisem doi ani, îmi arsese cu ulei încins o porțiune din partea dreaptă a feței. Ca atare, operațiunea bărbieritului devenise impracticabilă (oricum, nu aș fi intenționat vreodată să mi‑o însușesc). Fapt este că, timp de vreo doi ani, rămăsesem probabil unicul student purtător de barbă din Facultatea de Litere (cu dispensă medicală!). În acea postură de... extraterestru, avui parte aproape de un șoc la primul curs de istoria filosofiei. Titularul acestuia, Valentin Cătineanu, era un tânăr domn, cu mișcări tacticoase și cu voce bas‑baritonală. Apariție ruptă parcă dintr‑un tablou înfățișându‑i pe pașoptiști: frunte înaltă, ochi mari de culoare azurie și – surpriză – o barbă blondă, deasă și aranjată. Nici până azi nu am aflat cum reușise să‑și mențină demnitatea propriei figuri, în timpurile ignobile pe care le aveam de suportat. Bineînțeles, la asta se adăuga și certa sa competență profesională. Nu mai e necesar să insist că Valentin s‑a fixat în memoria mea estudiantină ca unul dintre profesorii de referință. La scurt timp după absolvirea facultății, am cunoscut‑o pe Ana, una dintre surorile lui Valentin. Făcea parte dintre elevii primelor promoții ale Liceului cu Limba de predare engleză, instituție exemplară apărută la Cluj prin înțelepciunea diplomatului‑ministru‑al‑învățământului Mircea Augustin Malița (pe lângă vechile școli dedicate elevilor cu limba maternă maghiară sau germană, fuseseră înființate la începutul anilor 1970 și licee unde erau predate intensiv franceza, spaniola, italiana și rusa; o glorioasă tradiție rămasă vie până azi în vibranta urbe transilvană post‑totalitară). Majoritatea elevilor acelor școli de elită și‑au menținut peste ani relațiile amicale cu comilitonii ceva mai în etate. Așa se face că, din an în Paști, se mai întâmpla s‑o întâlnesc pe Ana. „Filiera Cătineanu” – căreia i se adăugase Tudor Cătineanu (viitorul director al Radiodifuziunii Române predase și el docte cursuri la grupa noastră de angliști/germaniști) – a reprezentat pentru mine o firavă punte spre mirifica zonă a Bistriței. Ca fervent admirator al provinciei natale, Transilvania, mă încânta orice șansă în plus de a o cunoaște în splendida‑i diversitate. Evident, continuam să‑l consider pe poetul Aurel Rău drept simbol cultural al acelui ținut, întrucât grație lui debutasem în respectatul mensual Steaua (înainte de a‑mi susține examenul de bacalaureat, așadar tot în 1970). Însă prima escapadă la Bistrița am întreprins‑o prin 1972, cu automobilul condus de părintele meu, avându‑l ca invitat și ghid pe Valentin Cătineanu (evocat într‑unul dintre poemele discretei sale surori). Apoi anii și‑au accelerat curgerea, ajungând la halucinanta revărsare evenimențială din prezent. În fortuitele întâlniri cu Ana – tot din an în Paști – aflam noi repere ale traiectoriei mondializate pe unde ea își urma destinul: Italia, Spania, Insula Réunion, Franța, o tentativă de adaptare la strania provincie sudică a Portugaliei – Algarve, în fine, o anume stabilizare de domiciliu în Andalucía, ardenta provincie spaniolă din sud (cu un teritoriu aproape de dimensiunea Portugaliei continentale). Printre informațiile transmise întotdeauna fugitiv s‑a fofilat și aceea că avusese probleme grave de sănătate. M‑a bucurat să aflu că reușise să le depășească – din câte țin minte – grație intervențiilor providențiale ale chirurgului Alin Rancea, vechiul meu amic din copilărie, ajuns reprezentant de frunte al renumitei școli medicale clujene. Cândva, pe parcursul fulgurațiilor sale confesive, Ana îmi vorbise despre tentativele ei poetice. Instalat în habitudinile vieții literare și

RON 19.40
1

gEneida

gEneida

Cartea cea nouă a lui Adrian Lesenciuc poate fi citită și ca discret autoportret, căci poţi găsi în paginile sale semne ale valenţelor multiple cu care se deschide spre lume autorul ei. Profesor la Academia Forţelor Aeriene, fiindu-i, prin urmare, la îndemână dialogul cu înalturile, el posedă și știinţa convorbirilor imaginare sub semnul apei, luându-l de martor pe Jorge Luis Borges (vezi Cartea de apă). Scrie versuri, romane, critică și istorie literară, eseuri, cu aceeași învăţată dezinvoltură și pedantă aplecare asupra paginii, căci eleganţa descinderilor sale în atâtea zone se sprijină pe o bibliotecă impresionantă. Știe ce înseamnă ordinea și disciplina, așa încât poate cocheta liber cu formele haosului și ale neorânduielii, dispus oricând să le împrumute rigori. Gândește viaţa cu exuberanţa unui locuitor lucid și implicat al viului, dar cântărește sobru și manifestările muritudinii. Toate astea, într-o elegantă limbă românească, atât de bine și bogat stăpânită, încât își poate îngădui și să se lase – cu încântare – în voia jocurilor ei de sonuri și cuvinte. gEneida are, așadar, rigoare și farmec, iar rătăcirile ei printre stări și sentimente exersează volute și pași de dans sub ispita controlată a sensurilor pe care le suportă cuvântul – punct de fugă – gene. Ale iubitei (sau ale zorilor, sau ale mierlei!), genele pot fi împletite sau răsfoite ca probe ale apartenenței genetice, dar și ca izvor de savuroase gEneide. Cu umor șăgalnic și înfiorări ștrengărești, poemele respectă ritmul secret al unei viziuni lirice fermecătoare, care place și provoacă, deopotrivă. De citit cartea în căutarea cheilor pe care le strecoară printre versuri sau cu bucuria de a citi, pur și simplu, o carte luminoasă (lumina e cuvântul cu cea mai mare frecvență în volum!) și deșteaptă. (Irina Petraș

RON 19.40
1

Intalniri cu Mitropolitul Bartolomeu

Gheorghe sincai in evocari imnice

Statia Parcul Central

Datoria vietii noastre

Datoria vietii noastre

Lecție de deschidere a Cursurilor de Istoria antică și de Istoria artelor, susținută la Universitatea din Cluj - cetită în ziua 3 Noemvrie 1919 Ediție anastatică prefațată de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității Babeș-Bolyai Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Universității Babeș-Bolyai Colecţia „Cărți care au fost” (ediții anastatice) este coordonată de Prof. univ. dr. Ioan‑Aurel Pop, Președintele Academiei Române Confraternitatea Universității noastre trebue să înțeleagă viața ca o luptă pentru mai mult gând. Spontaneitate, originalitate, însuflețire, spiritualizare, a întregei noastre munci ordonate în viață. Iar spiritualizarea aceasta a vieții, valorificată după unitatea de măsură supremă: etern valabilul uman, să fie legea perpetuă a deosebirei inertului de viu, animalicului de uman, naturalului de cultural, materialului de cultural, materialului de spiritual. (Vasile Pârvan) Cu toţii purtăm în noi – conștienţi sau nu – trecutul, unii cu indiferenţă sau anxietate, iar alţii cu demnitate şi curaj. O mostră de trecut demn şi curajos – adevărată lecţie despre lume – este acest mesaj din 1919 al lui Vasile Pârvan, rămas în continuare, în multe privinţe, Datoria vieţii noastre. Să-l recitim, să-l înţelegem şi să-l preţuim, întru gloria unei instituţii care se cheamă cu mândrie Universitatea noastră. Gaudeamus igitur! (Ioan-Aurel Pop

RON 11.64
1

Sonetele Lancramului

Doar din pamantul patriei

Doar din pamantul patriei

Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri Transilvania este, din perspectiva naturii sale exemplare, memoria românităţii. Cu întâile ei zbateri se începe drumul nostru, ca popor, în istorie. De aici vin descălecătorii. Din ea şi prin ea a pornit fluidul vital către atât de amar de ani sfâşiatul trup al pământului acestuia. Ea i-a hrănit şi i-a ţinut alături mădularele. Ea i-a aflat şi i-a închegat nevăzuta făptură. În ea, durerea şi amarul au fost mai grele, mai apăsătoare. În ea, dorul şi jalea mai sfâşietoare. Peste tot ceea ce exprimă sufletul românesc în Ardeal, de la naştere la îngropăciune, de la cântec la poezie şi filosofie, pluteşte umbra înjeluită a unei lacrimi. Pasul şi vorba sunt mai apăsate aici de greul a câte au avut de purtat în spate neînduplecaţii pământului. Doina şi jocul sunt mai neguroase. Până şi sudalma e mai grea de povara veacurilor de plâns. Căci în toate astea se află înrădăcinată „durerea unui neam ce moare”, cum scria Octavian Goga. Sub bolta reîntregirii românităţii s-a aşezat ziua acelui 1 Decembrie 1918, zi nepereche, căreia, precum limbii române, maica dăinuirii noastre, îi suntem datori în eternitate. Rivalităţi şi interese adverse, micimi ale sufletului, orgolii şi neînţelegeri au fost uitate atunci. Fiindcă oamenii aceia au fost mai presus de ei înşişi, fiindcă sub uraniscul boltit de milenii deasupra provinciilor surori, în catedrala inimilor răsuna psalmul reîntregirii. Fiindcă iubirea de neam şi de limbă alungase din ea entropia. Mai suntem în stare să rostim ca ei, cu inima-n pumn şi cu răsuflarea tăiată: „Trăiască România Mare!”? (Horia Bădescu

RON 21.34
1

Scrierea cerului

Scrierea cerului

Scrierea cerului este, in calendarul poetului, cartea care marcheaza peste cinci decenii de cand i s-a ridicat ceata de pe ochi, de pe suflet, de pe minte, de cand a inceput sa vada lumea prin lentila poemului. De cand Gheorghe Parja a vazut Poezia. Si a fost vazut de Poezie. La prima lectura, recunosc, eu insumi am mers binisor pe langa carte. Asta pentru ca nu am citit bine titlul. Prin Scrierea cerului am inteles Descrierea cerului, adica un desen, fie el si metaforic, dupa bolta cereasca. Nu-i de mirare ca nimic nu potrivea cu nimic. Abia la a doua lectura mi-am dat seama ca aici nu avem de-a face cu Scrierea ca un act secund, cu trecerea in cuvant a unei imagini date. Caci, pentru Gheorghe Parja, Scrierea e un act intemeietor, un act de geneza. „Deschide usa sa se faca cer”, scrie poetul. Nu deschide usa sa se vada cerul. Scrierea cerului nu descrie, ci traseaza conturul unui univers interior, al unei tari subiective. Lumea pe care Gheorghe Parja o desemneaza – ca sa folosesc un cuvant drag lui Mihai Olos – e una halucinanta, o lume aflata la marginea somnului si a uitarii, o tara „ca un paradis atipit”. In tinutul poeziei lui Gheorghe Parja nu exista frica, nu exista spaima neagra, caci totul e negru. „Provincia-i trecuta de tarziu”, cum scria poetul intr-o poezie din tinerete. Asa si noua provincie, cea de acum, e dincolo de frica. Tara pe care o intemeiaza poetul aici e una doar „induiosata de spaima”. Taramul de aici si cel de dincolo sunt amestecate, trecerile dintr-unul in altul se fac cu larghete si firesc. Peste tot bantuie ingeri negri, ingeri incovoiati, ingeri care „privesc la microscop”. Raiul si iadul par a fi un singur tinut, negru si inghetat. Parintii insisi sunt „pasari de frig”, Raiul e „negru si racoros” si doar mana calda a mamei il incalzeste. Chiar si lumina e neagra si rece: „E frig si in lumina acum”, scrie poetul. Cutremurator este poemul in care mama se intoarce si-si gaseste casa pustie si inchisa. Lumea vizibila e strabatuta de „nori de fluturi”, iar pe sub geamuri trec „pesti uriasi ”, „barbati cu dealuri in palme”, „voci fara trup”, trenuri ca niste „laboratoare de himere”, iar „soarele e mic ca un scancet de copil”.

RON 19.40
1

Vedenia

Vedenia

Cateva momente mai tarziu, auzi dangatul clopotului din turla bisericii, isi facu cruce si, fara sa vrea, isi aduse aminte de Porunci, dintre care una incepu sa‑i bantuie sufletul: „Sa nu ravnesti la casa aproapelui tau, sa nu ravnesti la femeia aproapelui tau, nici la ogorul lui, nici la slujnica lui, nici la boul sau”. Zambi cu amaraciune si‑si zise: „Dar ce bou si ce slujnica are Rusalin, ce casa, decat o cocioaba, iar eu am un conac, are doua capre pe care le duce la pascut de ata sa nu dea iama in ierburile oamenilor… Apoi, Rusalina…?! De ce sa fie ea femeia unui calic, a unui netrebnic?! Si, daca e sa judeci cu adevar, Rusalina nici nu e pe de‑a‑ntregul femeie, ci e un fel de aratare care mi‑a iesit intamplator in cale. Si‑atunci, intamplarea sa fie vinovata pentru tot ce va fi de acum inainte, doar ea, intamplarea”. (Cornel Nistea) CORNEL NISTEA s-a nascut la 6 august 1939 in satul Valea Larga, comuna Salciua/Alba, intr-o familie de tarani mijlocasi cu sase copii. Emotional, copilaria ii va fi puternic marcata mai intai de drama ultimilor ani de razboi, de agresivitatea cu care s-a instaurat dictatura comunista, impunerea cotelor, seceta din anii 1946/47 si esecul scolar din clasa intai din cauza relelor tratamente ale invatatorului. Adolescentul rebel va esua repetat la liceul din Baia de Aries, dupa care urmeaza o scoala silvica in Campeni, la absolvirea careia este repartizat sa munceasca la Ocolul Silvic din Aiud, unde va urma cursurile liceului seral. Cum locuieste intre gara si puscarie, este impresionat de convoaiele de detinuti politici dusi cu lanturi la maini si la picioare spre celebra inchisoare de aici, dar si de zgomotul carutelor ce duc noaptea detinutii decedati sau ucisi in cimitirul fara cruci. In anul 1960, participa la un concurs national de literatura la care ia locul doi pe tara, moment care il face sa se decida sa urmeze Filologia. Astfel, intre anii 1962 si 1967 frecventeaza cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Dupa stagiul militar va fi patru ani inspector la Comitetul de Cultura si Arta al judetului Alba. Eliminat din sistem, reintra in invatamant, face o naveta grea, dar citeste mult, scrie literatura si incepe sa publice in revistele literare. Locuieste la Alba Iulia. Debuteaza tarziu, in 1979, simultan, in revistele Vatra si Luceafarul, ca in anul 1984 sa-i apara la Editura Cartea Romaneasca primul volum de proza scurta, Focuri in septembrie, drastic subtiat de cenzura comunista pe motiv ca ar scrie o „literatura dusmanoasa”. Cum i se atrage atentia sa aiba grija ce scrie, traieste cu teama ca este urmarit de Securitate, ceea ce il inhiba si timp de cativa ani nu va mai scrie si publica nimic. Dupa decembrie 1989, odata cu aparitia revistei Discobolul, la care este redactor, se resusciteaza, scrie peste 300 de articole de presa si retipareste volumul de debut cu prozele eliminate de cenzura sub titlul Papagalii mei adorati. In anii urmatori publica romanele Inocenta sarpelui (2000), Ritualul bestiei (2008) si Intalnirile mele cu Orlando (2012). Tipareste mai multe volume de proza scurta intre care: Ultimul in eden (2014), Vanzatorul de apa colorata (2015), Ieri a fost duminica (2016), Iar nimic in cutia postala. Schite, nuvele, povestiri (2019) – volum premiat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Mai semneaza un volum de publicistica literara, Caseta cu paradoxuri (2010), iar in anul 2013 tipareste 450 de pagini de Jurnal. 1977-1984

RON 19.40
1